Lăcătuș vrea să „moară pe mâna lui” și nu îl va titulariza pe Gardoș nici la meciul cu FC Brașov, deși favoritul lui Becali a fost ținut pe tușă și la Craiova. Fiara trebuie să își asigure spatele și este cunoscut că fostul idol din Ghencea a preferat întotdeauna fotbaliștii cu experiență. Galamaz și Geraldo sunt anunțați ca titulari la meciul de duminică seară. Gardoș nu își explică alegerea lui Lăcătuș, dar îi atrage atenția și lui Becali, cel care vrea să îi facă loc la mijlocul terenului: „Sunt fundaș central, nu mijlocaș” „Nu știu de ce nu joc. E decizia antreorului și nu vreau să o comentez prea mult. Am fost revelație în tur, dar acum ce mai sunt? Îmi văd de treabă, mă antrenez și aștept să joc. Concurența este benefică”, a spus Gardoș la Digi Sport.
Îl contrazice pe Becali!
„Florin Gardoș este fundas central, acolo se simte bine!”, a mai declarat jucătorul adus de la Chiajna
Duckadam: „Gardoș nu este Bogdan Stancu, să fie indispensabil Stelei”
„Se face prea mare caz pe absența lui Gardoș din primul 11. Îi va veni și lui rîndul să joace, nu trebuie să dramatizăm. Încă nu este un Bogdan Stancu să fie indispensabil pentru echipă”, a declarat Duckadam la Sport.ro
Steaua, echipa probabilă: Tătărușanu – Bonfim, Galamaz, Geraldo, Brandan – Ricardo, Marinescu – Nicoliță, Dică, Tănase – Bilașco Rezerve: Stanca, Emeghara, Gardoș, Bicfalvi, Szekely, Surdu, Burdujan Absent: Latovlevici
Steaua – Brasov, azi de la 20:00, LIVE TEXT pe www.prosport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER